Cărbunele în Marea Britanie în 2026: sfârșitul unei ere și ce urmează

Într-o noapte ploioasă, ultimele turbine pe cărbune ale Marii Britanii s-au oprit fără ceremonie. Nu au fost focuri de artificii, doar un click sec într-o rețea care deja mergea mai departe.

În 2026, cărbunele nu e un capitol închis, ci o piesă mutată de pe tabla de joc. Cum s-a ajuns aici și ce urmează pentru energia britanică este povestea care contează acum.

Momentul zero: ziua în care Marea Britanie a rămas fără cărbune

Data exactă contează: 30 septembrie 2024. Atunci, centrala Ratcliffe-on-Soar din Nottinghamshire a fost deconectată definitiv de la rețea. A fost ultima centrală pe cărbune din Marea Britanie.

Din octombrie 2024, producția de electricitate din cărbune a devenit oficial 0%. În 2026, acest lucru nu mai este un obiectiv. Este un fapt istoric.

Ce cred oamenii vs. ce este adevărat

Credința comună: cărbunele a fost eliminat pentru că energia regenerabilă a „câștigat”.

Adevărul: cărbunele a fost eliminat pentru că a devenit cel mai scump, mai poluant și mai imprevizibil mod de a produce energie electrică.

Taxele pe carbon, standardele de poluare, costurile de întreținere și concurența din partea vântului și gazului au făcut cărbunele necompetitiv. Nu idealismul l-a scos din priză. Economia a făcut-o.

Cât cărbune mai există, de fapt, în 2026?

Aici apare surpriza.

Deși nu mai există centrale electrice pe cărbune, Marea Britanie încă extrage cantități mici de cărbune.

• În 2025–2026 funcționează sub 10 mine mici, majoritatea în Țara Galilor și Forest of Dean.
• Producția anuală este sub 110.000 de tone, adică o scădere de 99% față de 2015.
• Nu mai există exploatări de suprafață. Ultima, Ffos-y-Fran, s-a închis în noiembrie 2023.

Acest cărbune nu merge la electricitate. Merge în principal către industria siderurgică și procese industriale specializate.

Impact economic: cifrele reale, nu nostalgia

La apogeu, industria cărbunelui angaja peste 1 milion de oameni. În 2026:

• Sub 300 de angajați direct în minerit.
• Contribuție la PIB: sub 0,1%.
• Majoritatea comunităților miniere depind acum de subvenții de tranziție, regenerare urbană și proiecte de energie verde.

Paradoxul? Regiunile miniere au pierdut cărbunele, dar au câștigat parcuri eoliene, centre logistice și infrastructură nouă. Tranziția nu a fost ușoară, dar a fost ireversibilă.

Mediu și sănătate: ce s-a schimbat concret

După eliminarea cărbunelui:

• Emisiile din sectorul energetic au scăzut la minime istorice.
• Intensitatea de carbon a electricității a ajuns la ~125 g CO₂/kWh (record național).
• Poluarea aerului în zonele fostelor centrale a scăzut semnificativ, cu beneficii directe pentru sănătatea publică.

Cărbunele nu era doar o problemă climatică. Era o problemă de sănătate.

Dacă nu cărbune, atunci ce?

În 2026, mixul energetic arată radical diferit:

• Eolian: ~30% din electricitate (prima sursă națională).
• Regenerabile total: peste 50%.
• Gaz natural: ~30%, folosit ca stabilizator.
• Nuclear: ~12%, cu proiecte noi în dezvoltare.
• Cărbune: 0%.

Întrebarea nu mai este „cu ce înlocuim cărbunele?”, ci „cum reducem dependența de gaz fără a destabiliza sistemul?”

Captarea carbonului: salvare sau iluzie?

Tehnologia CCS există. Dar în 2026 rămâne:

• Scumpă (costuri ridicate per tonă captată).
• Limitată ca scalare.
• Mai relevantă pentru industrie decât pentru energie.

Verdictul experților: CCS nu va salva cărbunele. Va ajuta la curățarea a ceea ce nu putem elimina complet.

Ce trebuie să înțelegi, de fapt, din povestea cărbunelui

Cărbunele nu a murit pentru că a fost „rău”. A murit pentru că a devenit depășit.

Iar asta este lecția reală: tranzițiile energetice nu sunt morale. Sunt tehnologice, economice și politice.

La începutul acestui articol, cărbunele părea o relicvă. Acum îl poți vedea altfel: ca un avertisment. Orice sursă de energie care refuză să evolueze va avea aceeași soartă.

Lectură recomandată

Industria siderurgică din Marea Britanie – ghid complet

De ce oțelul încă are nevoie de cărbune și ce alternative reale există în 2026.